Home / Business / FlorideLux continua expansiunea offline
marius-dosinescu-poza

FlorideLux continua expansiunea offline

Grupul FlorideLux anunță deschiderea celei mai noi florării offline și prima din Moldova, la Iași, după o investiție de circa 25.000 de euro. Noua florărie FlorideLux este localizată pe strada Sfântul Lazăr, nr. 30, în spatele centrului comercial Pallas Mall. De asemenea, tot in aceasta luna, compania a deschis prima florarie offline din Bucuresti.

FlorideLux vine cu un concept nou pe piața de floristică ieșeană, care îmbină tehnologia cu frumusețea florilor și pune accent pe creativitatea și calitatea aranjamentelor florale, diponibile la prețul corect tot timpul anului.

„Iașiul este o piață atipică față de cele cunoscute de noi până acum. Florăriile sunt cochete, realizate cu bun gust și au un potențial foarte mare de dezvoltare. Am regăsit în Iași frumusețea de altădată a comerțului cu flori, pasiunea și dedicarea unor persoane deosebite. Deși din punct de vedere economic este sub alte orașe mari din România, am identificat aici un potențial de dezvoltare enorm, în special în zona de evenimente private importante, precum nunți, botezuri sau aniversări”, declară Marius Dosinescu, CEO și Fondator FlorideLux.

Deși nu există un studiu sau estimări oficiale ale pieței de floristică din Iași, datele FlorideLux o plasează la peste 2 milioane euro, impulsionată atât de evenimente, dar și de vânzările zilnice de flori sau cele corporate.

„Am identificat un potențial de creștere enorm, în primul rând pe zona evenimente, și, începând cu al doilea an de activitate, când locația și brandul se va impune pe piața locală, ne așteptăm la o evoluție foarte bună a vânzărilor zilnice de buchete și aranjamente. De asemenea, mediul de afaceri local reprezintă un client cu potențial foarte bun, pe care dorim să îl adresăm”, explică CEO-ul FlorideLux.

Potrivit lui Dosinescu, FlorideLux Iași va aborda două categorii de clienți, pe de o parte cei care cumpără flori ocazional, pentru diverse evenimente prestabilite, și, pe de altă parte, iubitorii de flori, care le cumpără pentru plăcerea de a le oferi sau admira în spațiul personal. Ambele categorii de clienți vor beneficia de o paletă largă de produse, la prețurile corecte.

„În cazul clienților ocazionali, vorbim de persoane cu vârste între 18 și 55 de ani, cu venituri medii spre mari, dispuse să ofere pe un aranjament sau un buchet de flori între 45 și 150 lei. În materie de aranjamente florale, prețurile vor începe de la 20 de lei, sau chiar mai puțin pentru florile la fir, astfel încât să ne adresăm întregii piețe, indiferent de vârstă și categoria socială. Majoritatea clienților, însă, preferă aranjamentele deosebite, care pornesc de la o poveste sau o idee creativă, conțin florile preferate și sunt accesibile ca preț”, explică CEO-ul FlorideLux.

Astfel, iubitorii de flori din Iași vor putea alege dintr-o paletă de peste 5.000 de produse și aranjamente florale, realizate de floriști profesioniști, disponibile atât în florărie, cât și online, pe site-ul FlorideLux.ro, cu livrare gratuită în toată țara.

Proprietarul francizei FlorideLux Iași, Monica Radu, este un antreprenor cu peste 8 ani de experiență pe piața ieșeană de evenimente, care a uimit echipa FlorideLux prin creativitate și inventivitate.

„Monica Radu ne-a impresionat prin simțul artistic și prin calitatea execuției chiar înainte de a începe training-urile FlorideLux. Este un antreprenor cu o doză imensă de creativitate și bun gust și un nume deja bine cunoscut pe piața locală de evenimente, cu peste 8 ani de experiență în organizarea de nunți și botezuri. Calitățile umane, dar și cele profesionale, ne-au făcut să spunem da, vrem să pornim la drum împreună. Am descoperit în Monica acel om care face totul cu pasiune, suferă și se bucură alături de client și intotdeauna își duce la capăt treaba într-un mod exemplar”, spune CEO-ul și fondatorul grupului FlorideLux.

Acesta afirmă că se așteaptă la o evoluție treptată, sănătoasă a business-ului FlorideLux Iași, dar și la una fulminantă din punct de vedere creativ.

„Pornim într-o călătorie foarte frumosă și ambițioasă, în care vrem să demonstrăm că munca, creativitatea și profesionalismul sunt valorile cele mai importante ale FlorideLux Iași. Apreciem foarte mult încrederea pe care am primit-o de la echipa lui Marius, libertatea și sprijinul necondiționat. Obiectivul nostru comun este să fim liderul pieței ieșene de floristică și primul loc la care se gândește locuitorul Iașului când își dorește o floare sau un cadou special”, afirmă Monica Radu, managerul FlorideLux Iași.

Pe lângă trainingul de business și cel de floristică, echipa FlorideLux Iași va beneficia de tot suportul grupului pe o perioadă de 1 an, intervalul absolut necesar pentru pregătirea întregii echipe.

Localizată în centrul orașului, în spatele Pallas Mall, cel mai frumos și mai mare centru comercial din Iași, noua locație FlorideLux este ușor accesibilă iubitorilor de flori, atât pentru cei care circulă cu mașinile cât și pentru cei care preferă o plimbare în centrul Iașului.

Tot in aceasta luna FlorideLux a deschis si prima florarie offline din Bucuresti, unde piata este estimata la circa 40 milioane euro. FlorideLux Titulescu a fost inaugurata in urma unei investitii de 25.000 de euro si a fost proiectata ca un concept store 100% tehnologizat, dotat cu  prima vitrina interactiva din retailul clasic romanesc, care le va permite clientilor sa interactioneze cu tot portofoliul FlorideLux, inclusiv cel online, se mentioneaza in comunicatul de presa. Unitatea reprezinta si primul magazin offline deschis in regim propriu, si nu in franciza.

Piata bucuresteana este dificila, aglomerata, cu un mix atipic de cumparatori, intre cei traditionalisti, care tin la florarul lor dintotdeauna, si cei moderni, care sunt mereu in cautare de flori, buchete, plante si cadouri inedite. Statisticile noastre arata ca in Bucuresti sunt peste 800 de tarabe cu flori si in jur de 200 de florarii. Vorbim de o piata de aproape 40 de milioane euro, cumulata intre vanzarile zilnice si evenimente”, declara Marius Dosinescu, CEO si Fondator FlorideLux.

Potrivit acestuia, cosul mediu de flori achizitionat offline, in Bucuresti, se ridica la 80 de lei – 100 lei, fata de cel online, care este dublu, de 200 de lei. Printre clientii FlorideLux se numara si cei medium-top, care cheltuiesc in medie 400 de lei pe flori, ajungand uneori si la 700 de lei – 800 lei, in functie de perioadele de varf, de Craciun sau 1 – 8 Martie.

Clientul bucurestean, prin comparatie cu cel din provincie, este insa mult mai grabit si mai greu de fidelizat, avand in vedere ca achizitioneaza flori in functie de timp si proximitate, atat din florariile clasice sau tarabe, cat si online.Magazinul este dotat cu o vitrina interactiva in valoare de  2.500 euro, care le permite clientilor sa interctioneze, direct din strada, cu magazinul online al companiei.

 In primul an de activitate al noului magazin, reprezentantii florariei estimeaza o medie de aproximativ 600 de clienti, lunar, preponderent femei (peste 60%), persoane active, cu venituri peste medie si varste intre 25 de ani si 55 de ani. Avand in vedere ca floraria va fi atat magazin, cat si centru de productie pentru comenzile online, cifra de afaceri din primul an de activitate este estimata la aproximativ 150.000 de euro.

 

About Fulvia Meirosu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>